Atitudinea mentală optimistă,
voinţa de a scăpa, gândirea clară şi adecvată sunt cei mai importanţi factori (peste
90%) pentru supravieţuire şi salvare. Din cauza atitudinii mentale diferite - unii scapă şi
alţii nu. Atitudinea este mai importantă decât trecutul sau împrejurările, decât
educaţia sau banii, decât nereuşitele sau succesele vechi, decât opiniile sau
faptele altora. În fiecare moment al vieţii putem decide şi alege o nouă
atitudine. Nu putem schimba nici lipsurile din trecut, nici inevitabilul din
prezent, dar putem să ne schimbăm atitudinea.
Atitudinea necesara supravieţuirii
conţine: prevedere, pregătire, sânge rece, voinţă, hotărâre, întrajutorare,
dezinteres material. La unii oameni voinţa de a trăi este mai puternică decât la alţii, dar ea poate
fi întărită prin invaţare si instruire . Nu exista noroc, nu te baza pe minuni
şi nu te speria de umbre. Dumnezeu îl ajută doar pe cel pregătit. Informează-te,
învaţă, totdeuna judecă cu mintea ta şi nu lua de bune judecăţile altora.
Nu renunţa niciodată sa
mai faci înca o încercare. Acceptă cât mai curând situaţia în care te afli,
apoi concentreazate pe solutii de iesire sau supravietuire. Cei ce refuză să
accepte de multe ori îşi pot grăbi
moartea! Întotdeauna mai există încă un lucru pe care l-ai putea face.Te poţi
salva şi poţi trăi sau poţi să pierzi şi să mori. Disperarea
totală care urmează după şocul iniţial poate fi depăşită cu ajutorul
instinctului de conservare, chiar dacă rămâi încă total dezorientat şi speriat.
La apariţia unui pericol
apare blocajul mental. Scapa de el prin relaxare! Controlează-ţi panica! Concentrează-te
asupra ritmului respiraţiei, respiră profund şi rar. Pulsul se va linişti şi
vei putea să faci ceea ce trebuie. Pentru supravieţuire este decisiv să respiri
adânc şi să te hotărăşti să faci absolut totul pentru a învinge condiţiile
potrivnice, indiferent de preţ sau de efort.
Rugăciunea este o
metodă eficientă de auto-capacitare, de întărire mentală, îndelung verificată
de mulţi oameni. Preocuparea conştientă în acest sens ne apropie de Dumnezeu. Când
ajungi să alegi între renunţare şi sinucidere, mai bine roagă-te lui Dumnezeu. Orice
rugăciune este bună, de la "Tatăl nostru" până la "Doamne,
ajută-mă să scap de aici...". Cântă, numără, recită ... Ritmul te va ajuta
să mergi înainte. Când îţi merge bine - fii atent; când îţi merge rău - fii
demn.
La ananghie unii
oameni sunt dispuşi să-şi vândă sufletul sau corpul (chiar şi numai pentru
câţiva dolari), să facă orice compromis ca să supravieţuiască: ei cerşesc,
mint, fură, toarnă, se prostituează, îi chinuie pe alţii. Lumea in care traim va
deveni un iad ....
Există metode de
supravieţuire pentru orice fel de om. O condiţie importantă pentru
supravieţuire este să-ţi dai seama de pericol. În primul rând să gândeşti coerent.
Adeseori oamenii nu înţeleg, nu sesizează că „în aer" pluteşte o
ameninţare iminentă: îngheţ, viitură, secetă, escrocherie, tâlhărie, criză
financiară, război, invazie etc. Fii mereu atent la ce se întâmplă în jur, la
ce faci sau vei face, fii conştient de interacţiunea celor cu care vii în
contact, a mediului.
A fi prevăzător şi a
te gândi la accidentele posibile nu înseamnă să fii un pesimist fricos, descurajat
sau nevricos, ci să-ţi uşurezi viaţa. A fi prevăzător nu înseamnă sa te temi de
orice, ci înseamnă să controlezi evenimentele, înseamnă să poţi distinge între
păreri şi dovezi, între zvonuri şi fapte; între gândirea şi acţiunea emoţională,
subiectivă, ilogică, bazată pe sentimente, instincte, şi cea logică bazată pe
raţiune. Dacă lucrurile merg bine prea multă vreme - necazul e iminent! Aşa e
lumea si viaţa: nu poate exista nici o
fericire perpetuă, nici o stare de nenorocire permanentă.